Displazia de sold

Displazia coxo-femurala (HD) este o afectiune ce se intalneste la toate rasele canine, insa frecventa este la rasele mari si se combate de catre cluburile specializate de rasa prin selectie. Ea se manifesta clinic printr-o artroza cronica deformata a articulatiei soldului si este considerata o afectiune polifactoriala transmisibila genetic. Aceasta inseamna ca pe langa predispozitia transmisa genetic de a suferii de aceasta afectiune se adauga si alti factori. Acesti factori pot fi conditionati ( dependeti ) de crestere si medicamentatie, precum si de alimentatie. Din pacate, la ora actuala nu este posibila o diagnosticare din faza incipienta, astfel proprietarii responsabili trebuie sa cerceteze predispozitiile genetice ale catelului. Din acest motiv este imperios necesar ca inainte de a cumpara catelul sa se cerceteteze, in prealabil rezultatele parintilor. La cele mai multe rase aceste date se pot extrage din actele de origine. Cu cat mai multe generatii prezinta un grad mic, sau inexistent de displazie, cu atat sunt sansele mai mari de a achizitiona un catel ce nu va suferii de aceasta boala ( cu toate ca legile geneticii nu ofera nici o garantie ).

Displazia soldului este de fapt o anomalie a ligamentului care leaga femurul de bazin. Daca acest ligament este anormal de larg atunci femurul nu este mentinut intr-o pozitie corecta fata de bazin si aceasta va determina o miscare anormala a femurului, care va determina la aparitia artrozei.

Animalele ce ar putea fi banuite de HD, se misca cu precadere in apropierea solului; in galop, topaie ca iepurii si evita scari abrupte sau sarituri. Daca aceste simptoame sunt foarte dezvoltate, se recomanda examinarea timpurie a articulatiilor de catre un medic veterinar specialist. Acesta poate decide daca se pot reduce durerile printr-o interventie chirurgicala sau printr-un program special de dezvoltare a musculaturii sau va poate sfatuii sa renuntati, spre binele cainelui, la practicarea unui sport canin. Decizia finala cu privire la existenta HD-ului nu se poate lua decat la un animal adult in varsta de 12 pana la 18 luni.

Displazia coxo-femurala este fara indoiala o maladie transmisa genetic, dar totusi s-a stabilit prin cercetare, ca alimentatia cainelui tanar, mai ales in primele luni de viata, influenteaza si induce modificari in articulatii. Alimentatia necorespunzatoare, mai ales la rase mari, duce la modificari ale articulatiilor si ale oaselor, nu numai ale soldului, ci si in alte locuri ca de ex. articulatia omoplatului, la coloana vertebrala, deficiente de osificare.

Alimentatia influenteaza deci mai putin o singura articulatie, ci mai degraba toate articulatiile si scheletul cainelui, alimentatia cainelui tanar trebuie sa fie in concordanta cu nevoile organismului.

In practica, este foarte greu de cuantificat nivelul de alimentatie si stabilirea cantitatii optime de mancare, pentru unele rase existand "greutati standard" ce folosesc drept comparatie. Atunci cand aceasta nu se intampla, se poate considera ca regula : La cainele tanar trebuie ca coastele, ca si vertebrele sa fie palpabile, sa nu dispara sub un strat de grasime. O viteza moderata de crestere nu inseamna in nici un caz ca animalele sa fie infometate!